Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 10.06.2011
Tematica: reforma regiunilor de dezvoltare
Categoria articolului: reportaje
Autorul articolului: Aniela Nine
Titlul articolului: Lui Băsescu i se dă cu harta în cap
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.jurnalul.ro/stiri/politica/lui-basescu-i-se-da-cu-harta-in-cap-581220.html


 

 

Propunerea făcută de preşedintele Traian Băsescu ca teritoriul României să fie reorganizat în şapte judeţe plus Bucureştiul şi zona Ilfov nu este bine primită decât în rândurile partidului său, PDL. În rest, nici măcar repre­zentanţii UDMR, parteneri de coaliţie cu PDL, nu înghit prea bine ideea celor şapte noi forme administrative, având în vedere că în Camera Deputaţilor este blocat propriul lor proiect care prevede reorganizarea în 16 regiuni. Nemulţumirea este cu atât mai mare cu cât anul trecut, după cum anunţa UDMR, PDL era de acord cu acest proiect, iar votarea lui în Senat s-a făcut, desigur, tot cu sprijinul PDL.

 

 

Acum vicepremierul Marko Bela spune pentru Jurnalul Naţional că UDMR nu va renunţa la proiectul ei cu cele 16 regiuni, căci acesta este bazat pe studiile necesare. „Coaliţia trebuie să decidă dacă e de acord cu acest proiect propus de preşedinte sau nu. Sincer, eu nu cred că noi renunţăm la proiectul nostru cu 16 regiuni, căci noi am făcut toate analizele necesare şi apoi am elaborat acest proiect. În privinţa proiectului anunţat de preşedinte mai e nevoie de multe dezbateri şi analize”, ne-a declarat Marko, care a ţinut să precizeze altfel că ideea generală de reorganizare administrativă lansată acum de preşedinte este bine venită. „Cele opt judeţe sau regiuni actuale nu corespund necesităţilor, ele sunt mult mai mari decât unele ţări din Europa precum Slovenia sau Estonia. Noi am spus că aceste opt regiuni nu sunt potrivite pentru că sunt prea mari şi nu vom ajunge cu ele la rezulate privind absorbţia fondurilor europene”, mai spune liderul UDMR. Marko spune că, deocamdată, în Guvern nu s-a discutat forma legislativă în care se va promova acest proiect, dar că nu ar accepta să se includă acest proiect cu opt judeţe într-o asumare la pachet cu statutul minorităţilor.

 

La nivel de partide, şi opoziţia a reacţionat vehement la ideea celor opt judeţe, eurodeputaţii liberali cerând ieri chiar explicaţii preşedintelui şi premierului privind informarea instituţiilor europene pe această temă. Liberalii au atras atenţia că propunerile privind reorganizarea administrativă a României ar fi trebuit comunicate Eurostat cu cel puţin doi ani înainte de a intra în vigoare şi întreabă dacă au fost făcute studii de fezabilitate şi impact în acest sens.

 

De asemenea, având în vedere că o eventuală reformă administrativă teritorială efectuată de autorităţile române până la finele actualei perioade de programare va avea consecinţe directe asupra capacităţii de finanţare a proiectelor contractate deja, liberalii cer preşedintelui şi premierului să precizeze ce soluţii au pentru a contracara pierderea fondurilor aferente acestor contracte şi care deja au fost aprobate.

 

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte forma legislativă în care s-ar putea concretiza propunerea preşedintelui Traian Băsescu pentru a putea intra mai repede în vigoare, preşedintele Comisiei juridice senatoriale, Toni Greblă, exclude varianta unei ordonanţe de urgenţă. „Singura posibilitate pentru ca iniţiativa să se aplice din 2012 ar fi un proiect de lege pe care Guvernul să-şi asume răspunderea”, spune Greblă pentru Jurnalul Naţional. Oricum, a insistat senatorul PSD, este nevoie mai  întâi de multe studii, pentru a se vedea care este cea mai bună formă de organizare.

 

Cum preşedintele Băsescu a vorbit şi despre „judeţe”, şi despre „regiuni” când a denumit aceste viitoare forme de organizare administrativă, l-am întrebat pe preşedintele Comisiei juridice dacă nu ar fi trebuit modificată Constituţia, având în vedere că prevede că teritoriul ţării este organizat în comune, oraşe şi judeţe. „Preşedintele a folosit denumirea de judeţe tocmai pentru aceasta, să nu mai fie nevoie să fie modificată Constituţia, este un tertip”, spune Greblă.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.